Despre carte: 2014 / Chiar dacă ne găsim incapabili să acceptăm natura fictivă a realității obiective, cel puțin noi putem înțelege că experiența noastră este în cele din urmă trebuie să fie un produs al aparatului nostru perceptiv. Și dacă înțelegem acest lucru, ne putem da seama și că elementele tridimensionalității trebuie să fie și ele un produs al acestui aparat. Adică, capacitatea de a reproduce fenomene în termeni de lungime, lățime și înălțime trebuie să fie un aspect funcțional al aparatului nostru în sine - pentru că nu există nicio modalitate imaginabilă prin care spațiul „undeva acolo” să pară cumva „undeva aici” doar a fi pline cu obiectele percepției noastre. Dar din moment ce existența aparatului în sine depinde de faptul că spațiul este un lucru independent și nu pur și simplu un derivat al însuși, întreaga idee se prăbușește sub propria greutate atunci când ne dăm seama de cele de mai sus. Cu alte cuvinte, când ne gândim cu adevărat la asta, ne dăm seama că asumarea existenței unei realități obiective atrage după sine absurditatea că aparatul de percepție există în cadrul unui produs al propriei sale producții. „Dar”, ați putea obiecta, „ce-ar fi dacă mai există și un alt spațiu?” Ce se întâmplă dacă există ceva „asemănător” cu spațiul percepției noastre? Răspunsul este simplu. Nu poate exista alt „spațiu”, deoarece „spațiul” este pur și simplu modul în care lucrurile sunt văzute în termeni de lungime, lățime și înălțime - și a întreba dacă acest lucru poate exista independent de aparatul nostru perceptiv este la fel de inutil ca să întrebi dacă ar trebui să existe ceva. asemănător” cu acesta. Oricine spune că „spațiul” poate exista, pur și simplu a înțeles greșit ce este: nu este ceva independent, ci pur și simplu modul în care totul devine evident..